Friday, September 5, 2008

(straniu)

cel m straniu lucru care mi s-a intamplat azi


era trecut de 12, stateam in fata calculatorului si n. mi-a scris un mesaj. ca se simte absurda. credeam ca asta e de rau - si am intrebat-o daca vrea sa vbm despre asta. si ne-am inteles sa ne vedem in juma' de ora. este imaginea asta de 'mama a ranitilor' pe care imi place sa mi-o asum. si am simtit ca tb neaparat sa ies.


noaptea se face frig:) asa ca mi-am luat un hanorac si am iesit. tb sa ne vedem in fata bibliotecii nationale.


am ajuns acolo m devreme. si credeam ca n. (care mi se pare f manipulativa, in majoritatea cazurilor) a hotarat sa faca o gluma - si sa verifice daca as iesi pt ea. daca m tin la ea. si am pornit sa-i scriu un sms - imi era un pic frig si eram stresat si tremuram.


in mom ala s-a apropiat de mine un tip care inhala clei


m-a intrebat 'iti m amintesti de mine?' 'nu' 'ti-am cerut odata o bucata de paine' 'acum imi amintesc'. m-a intrebat de ce tremur si mi-a zis sa nu-mi fie frica de el. i-am zis ca nu mi-e frica. el a zis ca fac bine, si ca tb sa-mi fie frica numai de Dumnezeu. si am inceput sa vbm despre asta. mi-a spus ca simte ispita sa inhaleze si sa fure - dar ca Dumnezeu il protejeaza de alte chestii, cum ar fi omorul. l-am intrebat de ce crede ca asta e o ispita care vine din alta parte - si el mi-a raspuns ca nu e botezat.


in momentul ala, mi-am dat seama de ce trebuia sa ies. de ce am simtit nevoia sa ies. tipul era drogat si nu stiam daca n-o sa nimereasca in vreo problema. si m avea scuza asta ca nu e botezat. si aveam senzatia ca intr-adevar incerca sa se ascunda dupa asta.


mi-am amintit atunci despre ceea ce citisem despre botez, si despre cine are autoritatea sa boteze. si despre ceea ce se cheama 'preotie baptismala'. long story short, e vba ca orice persoana botezata, in caz de extrema necesitate, are dreptul sa boteze o alta persoana si botezul va fi valid. daca va fi rostita formula corecta si se va turna apa peste capul persoanei nebotezate, iar apa aia ii va atinge pielea.


cazul chiar mi se parea de extrema necesitate - pt ca o persoana in halul ala de drogata ar putea sa nimereasca in vreun accident sau ceva de genul asta. si simteam ca nu intamplator s-a apropiat de mine si a inceput sa vb despre asta.


'vrei sa te botez eu?' 'dar ce, este permis?' 'da, in anumite cazuri, si in cazul asta cred ca da'. 'ok'. si m-am dus, am cumparat o sticla de apa minerala de la un chiosc, am venit pe banca, alaturi de el, ne-am rugat un pic impreuna, dupa aia am turnat apa peste capul lui si am zis (e formula catolica) 'a., te botez in numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, Amin.' - formula ortodoxa e la persoana a III-a, 'se boteaza robul lui Dumnezeu...'. si dupa aia l-am imbratisat.


ceea ce mi-a spus el, dupa aia, a fost 'stii, e ca si cum un buldozer ar fi luat toata mizeria dintr-un loc'. l-am rugat sa-mi promita ca nu va m inhala clei. si ca, dupa aia, se va duce intr-o biserica - in orice biserica - si-i va povesti unui preot ceea ce am facut - pt ca trebuie ca si un preot sa rosteasca rugaciuni speciale, in cazul asta. eu nu am autoritatea sa rostesc rugaciunile astea.


si i-am m spus sa se roage. zilnic.


na, si la mom ala a venit n.:)


ne-am imbratisat, am stat o vreme in fata bibliotecii, ea s-a lipit de mine, eu nu ma simteam deloc safe, si i-am zis sa mergem in alta parte. am plecat impreuna in parc.


pe drum, imi tot amintea despre cum era relatia noastra. despre lucruri pe care le faceam cand eram impreuna. mi-a luat ochelarii de pe ochi si si i-a pus ei, asa cum facea cu 5 ani in urma, cand eram impreuna. si am trecut pe langa locul unde era barul unde ne-am mangaiat / sarutat prima oara (barul ala s-a inchis acum, si tare mi-e dor de el).


cand am ajuns in parc, ne-am asezat impreuna si am inceput sa vbm. i-am spus ca nu ma simt safe cu ea. ca mi-a fost dor de ea. ca o vad ca fiind f manipulativa, dar ca mi-a fost groaznic de dor de ea si de atingerea ei. i-am povestit despre cum am eu nevoie de acceptare si de intelegere, si am intrebat-o de ce are nevoie ea.


ea intrase in imaginea ei de femeie fatala:)


pana la urma, m-am intins cu capul in poala ei - ma mangaia pe fata si pe gat - dupa aia m-am ridicat, stateam unul in fata altuia si ne mangaiam pe maini - cu ochii inchisi - aproape ca o meditatie, ca un fel de ritual, pe toate fazele alea de comunicare in tacere si utilizarea atingerii ca o forma de limbaj.


la un mom dat, mi-a spus ca vrea sa plecam. ne-am ridicat, am imbratisat-o si am mangaiat-o pe ceafa si pe gat o vreme. inainte, ea imi spunea ca numai atingerea mea o face sa se simta altfel. ca, atunci cand o mangaie altcineva, nu simte aproape nimic, e ca si cand s-ar atinge tot ea. asa ca am intrebat-o daca atingerea mea e la fel. 'e la fel si diferita, in acelasi timp', mi-a raspuns ea. si tot spunea unele faze de genul asta, hiper-metafizice:P


in fine, ne-am pornit prin parc, spre bulevard, sa gasim un taxi -


pe drum, ne-am m asezat pe o banca, sa fumam o tigara, si am intrebat-o ce insemn eu pt ea. mi-a zis ca nu vrea sa-mi dea nicio certitudine - ca nu-i plac certitudinile. atunci am inceput sa-i spun despre felul in care o vad eu - si despre cum percep jocurile ei pe manipulare si dorinta ei de a fi mereu in control. si taceam o vreme impreuna, pana cand cineva din noi m spunea cate un cuvant sau doua. la un moment dat, a venit la mine in brate si am m stat asa o vreme.


dupa ce ne-am ridicat, m-a intrebat 'te-am insingurat?' 'da' 'asta si era intentia mea'


pana la urma, am ajuns la bulevard, am urcat-o intr-un taxi si am pornit inspre casa. pe jos. cu tigara aprinsa si cu gandul la ceea ce se intamplase in ora asta si jumatate. si la cat de pline de sens sunt toate lucrurile astea.


cand am ajuns acasa, mi-a scris inca un sms - ca ea nu e femeie fatala:) si ca e la fel de singura si de frustrata ca mine:)


in fine:)


ea, in tot cazul, pare mult mai in control:)


si na, am povestit toate lucrurile astea asa, in detaliu, ca si cum i le-as fi spus lui s. - si vreau sa-l sun maine, si sa vb cu el, si sa-i povestesc toate astea, si sa-mi spuna el daca am procedat corect - si daca ceea ce am facut, am facut din dragoste - si daca dragostea face toate lucrurile sa fie right, indiferent de cat de wrong ar putea crede lumea ca sunt -

13 comments:

Anonymous said...

ok. nu stiu de ce m-am apucat de scris, nici macar nu stiu daca o sa put spune ceva cu sens.

nu o sa vorbesc nimic despre botez. este un eveniment atat de plin de sens, incat despre el poti doar sa taci.

cat despre a doua parte.........hm...mai vorbim. n. stie.

Anonymous said...

iti scriu diseara mai multe pe mess

Anonymous said...

ok. un comentariu valid acum. rational si care sa vina sa spuna ceva.
experientele noastre nu pot fi intotdeauna explicate. le interpretam insa in functie de personalitatea noastra. aceasta nu este o noutate. banuiesc de fapt ca ceea ce se intampla cu tine, faptic vorbind este un simptom al starilor tale interioare. am zis - voi lasa sub tăcere experienţa cu drogatul şi botezul - ceea ce ai făcut tu este prea intim ca să poată fi pus în discuţie. doar atat o sa mai spun: fiecare eveniment este pregătire pentru ceva. tu ştii cel mai bine pentru ce.

cealaltă parte. revenim la cei vechi (!) atunci când însingurarea devine un gen de experiență de nesuportat sau care este motivul? de la asta aș porni eu în interpretare.

a.s.

Anonymous said...

cred ca ar fi iesit o poezie-naratiune frumoasa din asta. Mai intii salvezi pe cineva dindu=i un nume, iar dupa esti in situatia de a te salva pe tine insuti dind un nume unui agent periculos pentru tine. a da un nume = a pune in ordine, a plasa intr-o structura, a intelege, a adopta o atitudine bine gindita.

In fine, cu asta nu pretind sa inteleg exact ce s-a intimplat.

maria

Anonymous said...

maria.

a da un nume inseamna a da o structura indeed. foarte buna observatia ta cu inversarea de situatie. dar. Don JUan din Castaneda spunea un lucru extraordinar. uite: noi, occidentalii incercam sa structuram-simplificam realitatea. prin aceasta o saracim si reducem de fapt. specific rationalitatii operationale. poate fi interpretat si asa.
ceea ce vad eu e mai degraba perspectiva semnificanta asupra faptelor. din ceea ce descrie autorul aici poate rezulta o poezie. e doar viata. sa o privim nestructurat. sa incercam sa gasim sensul.

a.s.

Anonymous said...

despre ce naiba vorbiti?

Anonymous said...

a.s.,

nu cred ca a intelege inseamna neaparat a simplifica. Cine vrea cu adevarat sa inteleaga va cauta explicatii care inglobeze fenomenele in complexitatea lor. Apoi, admit ca exista lucruri care nu au explicatii si e important sa intelegem asta, dar totusi trebuie sa la intelegem macar in ce priveste relatia noastra cu aceste lucruri inexplicabile. Ma gindesc in special la afecte. Multe din ele nu au explicatie, dar pentru a trai cu ele e cazul sa le plasam cumva, sa luam o atitudine, sa intelegem ce fac ele cu noi ca sa stim ce sa facem cu ele. Asta, desigur, nu inseamna sa le negam.

Cit despre poezie, era o remarca pe marginea unui text recent de-al lui alex de pe humanzone.

maria

Anonymous said...

bun, maria
sa le luam pe rand atunci.
A explica inseamna de fapt a simplifica pentru ca:
1. explicatia este o operatie logica prin care ceva poate fi transformat intr-un sistem cu o anumita structura. Daca simplificare inseamna a pune ordine in lucruri sau in tine, caci eu asa o privesc, atunci e de bine, nu e de rau.
2. explicatia tine de rationalitatea operationala si ne poate ajuta sa ordonam intradevar. Sa intelegem. Doar ca aceasta intelegere nu ne ajuta la prea multe in cazul afectelor. Pentru ca in cazurile povestite de alex nu este important adevarul. Nu e importanta relatia dintre oameni ci sensul pe care il atribuie el acestor doua evenimente. Or, sensul tine de explicitare, de o cale, de interpretare;
De cautare, nu de gasire. A trai cu afecte inseamna a trai. Asa vad eu cel putin.


Ps. In privinta poeziei, nu stiam ca e o remarca, dar sunt de accord cu tine ca ar iesi de aici niste texte cum numai alex poate scrie. :) deci aici – suntem de aceeasi parte a interpretarii.

Am o intrebare insa la tine: sa luam o atitudine fata de afecte? Poti fi mai explicita?

a.s.

Anonymous said...

pentru anonimul anonim: tu cum crezi what the hell is going on?
a.s.

Anonymous said...

a.s.,

credeam initial ca remarca dv. si trimiterea la Castaneda subliniaza diferenta dintre explicatie si intelegere, o diferenta care corespunde, cu anumite reductii, diferentei dintre stiinta si teorie. adica exista ceva lasat in afara de explicatie - sensul, intelesul, semnificatia. Dar nu sunt sigura ca distinctia asta ramina la fel de clara cind examinam cazuri particulare...

eu cind scriam ca afectele trebuie plasate ma gindeam la ideea de impacare cu sine insusi. De ex, am o frica. Daca vreau sa scap de ea, sau cel putin sa invat sa traiesc cu ea, atunci trebuie sa mi-o explic, sa creez o teorie in jurul ei. Pentru inceput, sa incerc sa-mi dau seama de unde vine, sa-mi explic, daca e cazul, ca d.p.d.v. rational frica nu este justificata, apoi sa-mi formulez un scop, un fel de stare ideala in care as vrea sa ma aflu - una in care nu-mi mai este frica. Apoi sa elaborez un 'plan de actiune', sa adopt o atitudine.nu e usor sa scriu despre asta asa, in mod abstract. ar fi mai clar, presupun, daca am discuta un afect particular, cu toate detaliile relevante, dar in linii generale cam asta am vrut sa spun. Cit despre nume, cred ca functioneaza la fel: categorizesi afectul sau persoana/fenomenul care il provoaca si sustine, si implicit adopti o atitudine, si restabilesti ordinea interioara.

Nu sunt sigura ca inteleg opozitia dintre realitate/adevar si sensul atribuit. Am impresia ca in practica amindoua conteaza: e pertinent sa investighezi realitatea relatiei ca sa intelegi sensul. Imi imaginez ca sensul nu este perfect clar, si ca scopul este de a-l stabili.

Gindirea operationala...iarasi nu sunt sigura ca inteleg. e vorba de logica? ea ne este indispensabila chiar si atunci cind cautam sens, desi doar cu logica nu vom ajunge prea departe, intr-adevar. In fine, nu ma refeream la intelegere prin metoda stricta a logicii.

nu=mi mai dau seama cit de clar e acest comentariu al meu..In fine, ceea ce incercam sa spun de la inceput este ca atunci cind ne deranjeaza ceva - un afect, de ex - e cazul sa gasim o explicatie, sa plasam problema intr-o anumita structura care sa ne apropie de rezolvarea ei. Sau daca nu de rezolvare, cel putin de o impacare.

maria

khora said...

ma bucur tare ca scrieti pe aici

amandoua

motivul din care am scris aici toate chestiile astea a fost ca voiam sa ma distantez. si blogul e un spatiu destul de impersonal si ajuta la asta. daca as fi incercat sa scriu texte poetice despre ce s-a intamplat atunci (cum imi sugera v.) cred ca le-as fi internalizat mult m tare. asa am reusit sa ma detasez cumva - pt ca inca ma simteam asa cum ma simteam cand s-au intamplat astea.

e ca atunci cand vrei sa-i povestesti cuiva despre ceva, ca sa te defulezi, ca sa exorcizezi unele lucruri. acum nu aveam nevoie chiar de asta, voiam doar sa iau distanta in raport cu lucrurile astea 2:)

imi place cum a facut maria legatura dintre ele:) prin faptul de a da nume.

iar despre intelegere - poate e vba de diferenta dintre 'a intelege ceva' si 'a intelege pe cineva' - a intelege ceva presupune doar competente intr-un anumit domeniu, abilitati de decodare, iar 'a intelege pe cineva' presupune deja empatie si deschidere si capacitatea de a te descentra. care sunt deja atitudini f personale fata de lucrul pe care vrei sa-l intelegi. cel putin asa mi se pare mie. in fine:) cred ca m putem discuta despre intelegere:) si mi-ar placea s-o facem:)

Anonymous said...

Maria,
“Cit despre nume, cred ca functioneaza la fel: categorizesi afectul sau persoana/fenomenul care il provoaca si sustine, si implicit adopti o atitudine, si restabilesti ordinea interioara.”

Cand am citit acest pasaj, mi-am amintit de un text religios, care vorbeste despre numele lui dumnezeu. Daca ii dam un nume, il facem sa fie prezent. Din aceasta cauza, la tara nu se pronunta numele diavolului. Deci numele are o forta pe care noi nu o putem presupune. Devine o hierofanie daca vrei. Conferirea unui nume nu poate fi privita insa ca o operatie rationala. Asa cel putin vad eu lucrurile.

In fine, sensul si realitatea sunt concepte extreme de slabe si se preteaza la interpretari continue. Sunt de acord cu ceea ce spui (imi permit sa iti spun tu pentru a plasa discutia la nivel orizontal, daca te deranjeaza – trecem la dvs.). este nevoie de o interpretare, de o intelegere a ceea ce se intampla cu noi. In sens strict logic, explicatia ne poate ajuta sa luam distanta fata de un afect. Ca si in dialogul Socratic.

Pana la urma, cred ca vorbim despre acelasi lucru, doar ca folosim limbaje diferite.

Nu pot fi de accord insa cu sintagmele: luare de atitudine si impacare. Amandoua se plaseaza in afara explicatiei. Luarea de atitudine presupune un procedeu psihologic. Atitudinea nu poate fi dirijata rational. Deci e nevoie de influentarea acesteia cu ajutorul persuasiunii de ex. Ea poate contine niste argumente dar de obicei, altul e punctual maxim. Cel emotional.iar despre impacarea cu sine insusi…he-he…e o discutie lunga lunga asta.


Alex:
Cred ca putem porni inainte de la distinctia dintre ceva si cineva pe care tu o faci atat de frumos in textul tau. Care este diferenta dintre ele? Si de ce empatia este un mechanism pe are il folosim cu cineva? Ce este acest ceva?

a.s.

Anonymous said...

a.s.,

am scris 'dv' pentru ca am impresia ca v-am ghicit identitatea si daca am dreptate, pai o asemenea formula se impune. dar in fine, nu tin sa fac caz din asta:)'tu' e ok.

sa incep prin a declara ca si eu cred ca vorbim despre acelasi lucru, in mare parte. Fie,intelegerea e simplificare, daca simplificarea nu inseamna lasarea in afara a unor aspecte importante ale fenomenului explicat.

numire=invocare? ok, oarecum interesant, dar sunt surprinsa ca ai citit asta in comentariul meu. nu asta am vrut sa spun. ideea era ca dind un nume punem in ordine ceva ce deja exista, ceva ce ne deranjeaza prin neclaritatea sa. dau un exemplu, ca sa clarific. De ex, sunt confuza in privinta relatiei mele cu o anumita persoana. sa zicem ca nu-mi dau seama daca e cazul s-o numesc prieten sau amic sau dusman, daca e cineva de care as vrea sa ma apar, cineva pe care as vrea pur si simplu sa tin la distanta...variantele sunt multe. Afectul este prezent din start: e o confuzie, o anumita anxietate legata de persoana in cauza.nu ma simt in siguranta penrtu ca nu sunt sigura ce rol i se potriveste mai bine persoanei x in viata mea. Daca analizez rational si categorizez persoana despre care e vorba, e ca si cum i-as da un nume si mi-as asuma o anumita atitudine fata de ea, as plasa-o intr-o structura conceputa de mine. s-ar putea ca atitudinea pe care am decis s-o adopt (pentru ca am inteles ca e cea mai potrivita) sa nu fie totodata si atitudinea pe care mi-as dori s=o adopt. poate vreau sa ma apropii de x, dar inteleg ca mai bine pastrez distanta. si atunci, presupun, intervine persuasiunea. in final, eu hotarasc asupra relatiei mele cu x si imi curb emotiile. ele ramin in urma deciziei rationale, dar important este ca pot sa le controlez si chiar sa le redirectionez.asta numesc eu luare de atitudine. poate am folosit uni limbaj ambiguu pina acum, poate am dat impresia ca vreau sa spun mai mult, poate chiar ceva mai complicat..nu stiu.imi pare rau daca am creat neintelegeri.

maria

Post a Comment