(bahtin / dialog)

atunci cand scrie despre dialog, bahtin gandeste in triade:

1. referindu-se la participantii la dialog, el identifica trei: vorbitorul, destinatarul si 'supra-destinatarul'. destinatarul poate fi concret / cunoscut sau poate fi imaginat (asa cum ne imaginam un auditoriu pt ceea ce scriem) si abstract - 'ce tip de oameni ar fi atrasi de ceea ce spun acum'. si, in principiu, de la destinatar se asteapta un fel de reactie de raspuns - fie acceptare, fie contradictie, fie comentariu etc. in schimb, atunci cand e vorba de supra-destinatar, nu e neaparat sa fii constient de el - bahtin vorbeste aici despre 'posteritate' careia i se adreseaza unii autori sau despre 'judecata corecta' la care spera ei. supra-destinatarul e cineva sau ceva de la care se asteapta intelegere si evaluare corecta a ceea ce spui - alte exemple de 'supra-destinatar' pe care le ofera bahtin sunt 'Dumnezeu' si 'ratiunea'. si, daca interpretez corect, bahtin pare sa afirme ca faptul de a te adresa unui destinatar este posibil doar daca presupui un supra-destinatar, doar pe fundalul acestei 'intelegeri' proiectate in viitor. 'supra-destinatarul' e al treilea intr-o conversatie privata. prezent la un nivel nu neaparat constient.

2. atunci cand vorbeste despre lucrurile la care se poate raporta un enunt, bahtin identifica iarasi trei aspecte:

a) obiectul acelui enunt / referinta lui - cred ca ceea ce spune el poate fi interpretat ca un fel de semantica, si o analiza de genul asta ar implica si o 'verificare' a corespondentei dintre enunt si segmentul de realitate la care acesta se refera (in cazul unui text in care predomina functia referentiala) dar si o interpretare a modului in care e 'construita' realitatea - ce aspecte din ea sunt selectate, cum sunt ele prezentate, cu alte teme se face legatura etc.

b) autorul enuntului - aici ar merge teoria actelor de vorbire / analiza intentiei comunicative - ce incerci sa faci in si prin enuntul tau - cum te raportezi tu la el, in ce mod te exprima, in ce masura intentia pe care ti-ai propus-o coincide cu realizarea ei in discurs etc.

c) sistemul de enunturi apartinand altora si care se refera la aceeasi tema. aici e vorba de 'metalingvistica' sau 'translingvistica' pe care o proiecta bahtin - o stiinta care sa se ocupe de relatiile dialogice stabilite intre enunturi. de modul in care enunturile isi raspund unul altuia. de modul in care anumite elemente despre care vorbeste cineva in textul lui sunt preluate de la altii. de modul in care te raportezi la o anumita disciplina / traditie careia ii apartii sau de care te delimitezi. de temele comune mai multor texte. de genurile discursive. samd.

(un fel de a asculta / un fel de a vorbi : 2)

asa. am inceput aici un fel de serie despre felul de a vbi si cel de a asculta care imi plac mie. ziceam de 'limbaj exact'. acum as vrea sa nuantez putin, si pt asta o sa am nevoie de o notiune f faina - 'act ilocutionar'.


e o notiune despre care au scris tare mult austin si searle, 2 filosofi ai limbajului. basically, ei afirma ca in vorbire se intampla mult m mult decat producerea de sunete, articulate in cuvinte. atunci cand vbm, vrem sa facem ceva cu ceea ce spunem - sa convingem pe cineva de ceva, sa ne cerem scuze sau sa multumim. 'a convinge', 'a-si cere scuze' sau 'a multumi' sunt ceea ce numesc ei acte ilocutionare - si ele functioneaza dupa niste reguli si au o structura determinata. austin spunea ca exista minimum 1000 asemenea acte posibile de vorbire.


de f multe ori, atunci cand vorbim, credem ca rugam pe cineva ceva ('a ruga' ca act ilocutionar), dar ceea ce facem efectiv e sa dam un ordin (si actul nostru ilocutionar e 'a ordona' si e perceput ca atare). sau credem ca ne manifestam empatia, dar, de fapt, dam sfaturi. adica intentia noastra si realizarea efectiva a actului ilocutionar / actului de vorbire difera. si asa ne miram ca ordinele noastre (despre care credem ca sunt rugaminti) sau sfaturile (despre care credem ca sunt reactii empatice) nu fac altceva decat sa enerveze persoana cu care vorbim - pentru ca nu sunt adecvate situatiei concrete.


un alt aspect important in felul asta de a vbi si de a asculta este ceea ce am putea numi 'situare afectiva' in raport cu celalalt, dar m mult despre asta in postul urmator.

(un fel de a asculta / un fel de a vorbi : 1)

am promis m demult ca o sa scriu un post despre felul de a asculta si cel de a vbi care imi place mie


pentru orice relatie, minimul necesar:) este o pers care sa vbeasca si una care sa asculte. si ceva care sa fie spus intre ele. 'spus' in sensul de 'semnificat' - pt ca poate fi si transmis in tacere, fara ca relatia sa piarda ceva din cauza asta.


booooooon. pers care vb - vb 'autentic', in sensul ca spune ceva numai pt ca vrea intr-adevar sa spuna lucrurile astea. nu pt ca s-ar simti obligata sa faca conversatie. si spune lucruri care sa fie cat m aproape de ceva ce a simtit ea la un mom dat / simte acum. autenticitatea asta nu inseamna a povesti ceva asa cum s-a intamplat, dar asa cum ai simtit tu - detaliile pot fi schimbate sau inventate, asta nu conteaza. pauzele de tacere sunt ok:) si pot sa fie spuse numai cateva cuvinte, si asta iarasi e ok:)


imi place cand pers care vb nu vrea sa vb numai despre ea - e capabila sa vb si despre lucruri exterioare, si sa vb si despre / pentru pers care asculta. nici subiectul nu conteaza prea tare.


imi place cand pers care vb o face cat m exact - transmitand chiar lucrurile pe care vrea sa le transmita. asta nu inseamna sa vb tehnic - limbajul exact poate fi chiar f plin de tot felul de imagini, poate fi f fluid, repetitiv uneori, uneori tocmai intonatia e cea care transmite cel m bine - dar sa fii f atent la celalalt. sa simti cum ar putea el sa reactioneze la cuvintele tale si sa folosesti un limbaj cat m apropiat de al lui - asta va fi 'exact' pt el - in care sa 'infasori' ceva propriu tie.


imi place cand pers care vb o face ca si cum ar darui ceva - cu aceeasi deschidere



desi poate sa vb si despre lucruri groaznice - dar, in momentul in care ele sunt articulate, trecem impreuna prin ele si e bine. pt amandoi. ne schimba dar e bine.



uneori, imi place cand pers care vb o face, aparent, fara sa participe - dar simt ca spune ceva important pt noi amandoi.


asa, mi-am dat seama ca sunt obosit, m am de facut niste chestii maine (adica deja azi), si cred ca ma duc sa dorm si diseara o sa scriu un pic m mult despre limbajul care functioneaza in genul asta de relatie:)