(dronezone)

asta ascult in ultimul timp:


dronezone


e o statie online de radio, de pe postul soma.fm


si inot printre texturile muzicii asteia :) as vrea sa pot scrie asa


as vrea sa poata naviga asa cineva prin textele mele. as vrea sa fiu la fel de fluid si plin de lucruri pe care nu le astepti - as vrea sa fie la fel de usor sa poti proiecta asupra textelor mele lucrurile care ti se invart in minte - as vrea ca textele mele sa ajute pe cineva la fel de mult cum ma ajuta dronezone.

(lectura / dialog)

am scris un articol pentru contrafort despre lectura si dialog / practicile dialogice de lectura - bazat, in mare masura, pe discutia noastra de pe blog.


multumesc :)


(articolul ala pentru contrafort e un raspuns - deci parte a dialogului nostru)

(ce facem cand citim : 3)

in 'the practice of everyday life', michel de certeau incearca sa analizeze o serie de tactici si strategii ale 'producerii' in viata cotidiana - si se opreste si asupra lecturii.


'[...] the activity of reading has [...] all the characteristics of a silent production: the drift across the page, the metamorphosis of the text effected by the wandering eyes of the reader, the improvisation and expectation of meanings inferred from a few words, leaps over written spaces in an ephemeral dance. But since he is incapable of stockpiling (unless he writes or records), the reader cannot protect himself against the erosion of time (while reading, he forgets himself and he forgets what he has read) unless he buys the object (book, image) which is no more than a substitute (the spoor or promise) of moments 'lost" in reading. He insinuates into another person's text the ruses of pleasure and appropriation: he poaches on it, is transported into it, pluralizes himself in it like the internal rumblings of one's body. [...] The thin film of writing becomes a movement of strata, a play of spaces. A different world (the reader's) slips into the author's place.

This mutation makes the text habitable, like a rented apartment. It transforms another person's property into a space borrowed for a moment by a transient. Renters make comparable changes in an apartment they furnish with their acts and memories; as do speakers, in the language into which they insert both the messages of their native tongue and, through their accent, through their own "turns of phrase," etc., their own history; as do pedestrians, in the streets they fill with the forests of their desires and goals. In the same way the users of social codes turn them into metaphors and ellipses of their own quests. '


adica, daca inteleg eu bine, pentru certeau lectura (sau un anumit tip de lectura) e un fel de 'miscare libera prin text', un fel de hoinareala (el vb in alte locuri despre hoinareala prin oras ca o alta forma a practicii vietii cotidiene), in care cititorul e cel care are controlul - asa cum iti mobilezi un apartament cand te muti in el.


e vba aici de 'aproprierea' textului - care vine de la celalalt - de 'reconstruirea' lui, de refacerea lui pe terenul propriu, de investirea unor memorii si experiente proprii in textul celuilalt.


cititorul se afla, in acest moment, intr-o pozitie de putere in raport cu autorul si cu textul - cum spune certeau, lumea autorului, prezenta in text, este inlocuita de lumea cititorului, de ceea ce aduce el cu sine, de felul in care experientele lui anterioare ii coloreaza felul in care citeste si ceea ce intelege din text.


cand predam intr-un liceu, am facut si un experiment cu asta - le-am propus elevilor sa facem un 'found poem' selectand cuvinte dintr-un text si rearanjandu-le. adica acel 'stockpiling' de care vorbeste de certeau.


aceasta 'hoinareala / rearanjare / apropriere' a textului poate fi un model alternativ fata de modelul dialogului - sau poate e o practica diferita de lectura, diferita de lectura dialogica.


aici, dai cuvintelor celuilalt un sens propriu, investesti in ele experienta proprie - e ceea ce umberto eco ar numi 'utilizarea textelor' -


si e cumva diferit de alt model cu care lucrez, cel al 'deschiderii maxime' fata de celalalt (de 'textul ca celalalt', in cazul asta) - si ofera cu totul alte posibilitati.


in primul rand, atunci cand aplici la lectura modelul dialogului, nu o poti 'utiliza', nu poti 'lucra cu textul' in sensul in care o face un lingvist, de exemplu, nu cauti anafore si structuri de adancime sau alte povesti de genul asta - dar practici o lectura 'strict semantica', o lectura pentru care textul este mediator spre un sens transcendent lui. un exemplu al unei practici 'dialogice' de lectura mi se pare rugaciunea, dar nu stiu daca vreau sa vb acum despre asta.


modelul 'aproprierii' a la certeau - atunci cand iei un text si te joci cu el, investind un sens propriu, manipuland si reorganizand diferite elemente, stabilind legaturi intre diferite zone ale textului, vazand care cuvinte se repeta - genereaza cu totul alte practici - poate m apropiate de ceea ce facem in mod obisnuit atunci cand citim.

(ce facem cand citim : 2)

in ce masura putem spune, totusi, atunci cand citim un text, ca intram in contact / dialog cu autorul?


cred ca numai in masura in care autorul este prezent in text prin vocea care il nareaza. sunt unele voci atat de distincte si de clare, incat parca ar crea un fel de prezenta alaturi de noi. si nu este vorba de autorul 'fizic', real, dar de ceva ce reconstituim atunci cand intelegem, in procesul intelegerii noastre.


atunci cand citim, repetam in minte (sau in soapta, atunci cand vocalizam) cuvintele celuilalt - si imaginam prezenta lui alaturi de noi, o reconstituim, cumva, din discursul pe care il citim. si, daca incercam sa-l intelegem si sa fim empatici cu el - empatia ca baza pentru relationare - intram, probabil, in dialog.


bakhtin spune ca orice intelegere e dialog, pt ca presupune crearea unui sens ca raspuns la un enunt care ne este dat - si, in masura in care intelegem ceea ce citim, lectura noastra se transforma in dialog. pentru ca, spune el, este intre doua constiinte - si in dialog este prezent, pe langa cuplul emitator / receptor, si cel care intelege - intelegere manifestata ca acord, dorinta de a invata de la celalalt, dorinta de a cauta sens s.a.m.d. si toate reactiile de raspuns ale celui care intelege, in masura in care nu reprezinta doar o reluare a afirmatiilor celuilalt, sunt dialogice. acest 'al treilea' in dialog poate si sa nu fie adresantul / receptorul direct - adica pot fi si eu, ca cititor intamplator al unui text care nu-mi e adresat.


deci, pentru bakhtin, celalalt cu care intri in dialog poate fi si 'autorul' (constiinta autorului exprimata in text, desi mi se pare destul de problematic termenul) si textul insusi - in masura in care dialogul se produce intre enuntarea din text si enuntarea din mintea ta atunci cand il citesti, si intre ele exista ceva comun.


si dialogul, pentru el, reprezinta intelegere a unei enuntari si raspuns la aceasta - dar inca nu inteleg cui i se adreseaza acest raspuns. nu gasesc argumente ca mi-as adresa raspunsul textului ca atare.


deocamdata, inclin sa cred ca ar fi vorba de aceasta prezenta a 'vocii' din text - care este uneori aproape palpabila. sau poate fi si o parte din mine, si atunci ma raportez dialogic la mine insumi, dar inca nu stiu cum sa conceptualizez asta.

(ce facem cand citim : 1)

o sa las un pic la o parte cadrul lingvisticii textuale (care ar putea oferi destul de multe in sensul descrierii a ce este un text si a diferitor practici textuale) si sa trec la un fel de... hai sa-i spunem pragmatica sau context retoric, in care sa situez practica lecturii.


asa - situatia concreta a lecturii e ca stau cu un text in fata. dupa blanchot, textul e doar o suma de pete negre pe o hartie - si lectura e cea care, intr-un anumit sens, face ca textul sa devina opera. asta merge in acelasi context cu un mod de a interpreta conceptul de 'sens' - ca ceva care se intampla intre, nu in mintea celui care citeste / asculta, si nu in structura interna a frazelor si nici in modul lor de a se lega una cu cealalta.


daca ma bazez pe felul asta de a concepe sensul - ca fenomen relational - atunci ar tb sa-mi dau seama cu cine intru intr-o relatie si ce fel de relatie e asta.


unii ar spune ca intru in relatie cu textul - cu felul in care se leaga frazele in el, cu opozitiile din interiorul lui, cu o anumita calitate estetica pe care o are. si ei ar spune ca textul vb de la sine, si nu are nevoie de un autor - ca autorul e ceva care poate fi trecut pe plan secund. da, este o relatie - buber ar spune ca e o relatie de tip 'eu-acela', in care il experimentezi pe celalalt ca obiect, nu in diferenta lui fata de tine si nu in prezenta lui alaturi - o relatie in care accentul e pus pe tine, nu pe ceea ce se intampla intre voi. la nivelul asta totul e clar, si am citit destul de multe texte in modul asta - si am scris despre lecturile pe care le-am facut asa. dar nu sunt sigur ca toate momentele in care am citit vreun text au fost de tipul 'eu-acela'


altii ar urma un model 'clasic' :p si ar spune ca 'autorul' incearca sa transmita ceva prin textul ala, si ca intru in relatie cu autorul. dar autorul e absent, si textul e cel care marcheaza cumva absenta asta a lui - daca el ar fi aici, alaturi de mine, nu ar fi nevoie de text, pt ca ar putea sa-mi vorbeasca - si vocea lui, si prezenta lui alaturi ar fi cele cu care as putea intra intr-un dialog pe bune, asa cum nu pot sa intru cu ceva doar imaginat. desi, daca ma gandesc m bine, ar putea fi o problema personala - adica eu sa fiu cel care rateaza dialogul cu autorul, desi el imi adreseaza chemarea prin text.


m multe sanse ar avea ceea ce spune bakhtin - ca in text exista autor, emitator si receptor - si ca textul compus de autor presupune intotdeauna un personaj, diferit de autorul insusi, care se adreseaza cuiva, diferit (daca inteleg eu bine) de mine ca cititor. si autorul a scris textul asta asteptand un raspuns de la cititor - altfel nu s-ar fi chinuit. raspunsul poate fi un zambet sau acel 'da' tacut de care vb blanchot - sau poate fi o schimbare de atitudine sau wtv. si sensul se creeaza prin acest raspuns activ la textul pe care il am in fata, si ca intru in relatie cu el anume pt ca asteapta un raspuns - de la dezacord la acceptare neconditionata si tacuta. in sensul asta, intrarea in relatie se produce atunci cand eu, ca cititor, presupun:

a) ca exista un autor care a vrut sa-mi spuna ceva
b) ca lucrurile pe care le spune sau insusi autorul sunt importante pt mine - si sunt deschis pentru ele
c) incerc sa fiu constient de diferenta dintre noi - faptul ca ceea ce cred eu despre unele lucruri s-ar putea sa fie diferit de ceea ce crede el - si sa incerc sa raspund la ceea ce spune el. si pentru ca nu-i pot raspunde lui, in mod direct, raspund la ceea ce a scris el - prin atitudine si ganduri si actiuni (la urma urmei, sa arunc cartea intr-un perete poate fi si ea o forma de raspuns)


bakhtin introduce in contextul asta 2 termeni - 'interogare' si 'conversatie' - si spune ca acolo unde exista astea doua lucruri, exista si dialog. numai ca, atunci cand formulez intrebari ref la text, nu ma adresez lui la pers. II - 'ce vrei sa spui tu, textule' si nici 'ce ai vrut sa spui tu, autorule' - si nu am senzatia unei relatii cu ei, asa cum o am cand intreb ceva pe cineva drag si prezent alaturi - si nici mie nu mi le adresez. aspectul de 'conversatie', da, poate fi manifestat prin reactia de raspuns fata de text - dar nu sunt sigur ca 'interogarea' ii e adresata anume lui. decat in cazul in care il cunosc, si pot sa-mi permit sa-l intreb. dar daca, asa cum se intampla de obicei, nu-l cunosc sau a murit? nu stiu cui ma adresez cand pun intrebari.


o alta intrebare importanta in contextul asta relational e 'pt cine citesc?'. daca o fac doar pt mine, e ca un fel de masturbare - placuta uneori, dar pe care acum o evit pt ca e trista si compulsiva si nu presupune o relatie cu celalalt (iar eu vreau acum ca viata mea intreaga sa fie o relatie, sa fie deschidere pt Celalalt - da, stiu ca e greu, dar simt ca asta vreau). nu am senzatia asta de izolare si blocare intr-o identitate certa si definita si totalizatoare si monologica atunci cand citesc - cand citesc ma simt viu, alert si atent, simt ca sunt in dialog cu cineva, dar nu pot sa-mi dau seama cu cine - si atunci, probabil, nici nu e dialog - daca adresantul nu e clar si nu-i pot spune pe nume (sau poate e, pur si simplu eu nu reusesc sa formulez in mod rational cui ma adresez, dar simt asta in mod intuitiv).


aici cred ca ar intra in scena epicur - care spunea ca una dintre cele mai frumoase practici filosofice e sa citesti impreuna cu cineva - pentru cineva si pentru tine - pentru a construi, astfel, impreuna, un sens -


e foarte frumos cand acest cineva este alaturi (cum s-a intamplat la cateva ore de traducerea si interpretarea textului antic, cum as vrea sa fie la seminariile pe care o sa le fac, si cum s-a intamplat de cateva ori cd citeam cu prietenii mei) - dar poti citi pentru cineva care nu este neaparat alaturi de tine -


probabil asta e una dintre teoriile cu care pot lucra cel m bine. adica inteleg de ce e asa - si de ce unii oameni fac asa. unii profi care imi plac citesc mereu pt noi tot felul de texte despre care vorbim si care ii schimba si-i fac sa relationeze cu noi altfel, m plin si m frumos. unii scriu despre textele astea (si scriitura lor exprima sensul asta relational, produs intre ei si text - scriitura lor e un fel de raspuns la text). unii citesc pt a le vorbi altora - si a relationa astfel cu ei.


poate fi vorba si de o relatie dialogica intrapersonala - textul ca un fel de mediator intre diferite parti din tine, ca ceva care le permite sa intre in dialog anume lor - dar la asta voi incerca sa ma gandesc data viitoare.

(am vb azi cu cineva)

am vb azi cu cineva despre cei care preiau de la altii tot felul de chestii - modele de comportament, ticuri, feluri de a vorbi / asculta :) si despre atitudinea mea cd asta se intampla cu mine. cand unele persoane repeta lucrurile pe care le fac eu, si le repeta anume pt ca sunt ale mele.


mi-ar placea, de exemplu, ca lumea sa se asculte reciproc si sa fie deschisa fata de altii nu pt ca eu sunt asa, sau pt ca cineva spune ca asa e bine, dar pt ca isi dau seama ca asta e ok. pt ca atunci o atitudine de genul asta e asumata, cumva, si am senzatia ca o persoana de genul asta controleaza m bine situatia comunicativa :p si ca situatia e atunci m frumoasa si e m apropiata de ceea ce ar fi o relatie directa, in care il accepti pe celalalt chiar si daca nu-l intelegi, si esti alaturi de el / fatza catre fatza, cum ar spune cineva pe care imi place sa-l citesc :)


asa ca intrebarea mea de azi e : ce crezi ca e ok, sa fii nice cu altcineva pt ca asa ai vazut la oamenii care iti plac sau sa fii nice cu el / ea pt ca asa crezi tu ca e bine? exista o diferenta intre atitudinile astea 2?

(bjork)

inca ceva fain

aici bjork vbeste despre televiziune, in felul in care vbeste bjork despre lucruri :)

si e senzatia aia hipnotica :)

in afara de faptul ca sunt fan ruxandra novac, sunt si fan bjork :)