sunt fan :)
Sunday, October 19, 2008
Friday, October 10, 2008
(over and over and over and over again)
sunt din nou dependent de pastilele de durere de cap.
le iau de fiecare data cand simt ca incepe sa ma doara, cate doua, apoi inca doua daca ma doare in continuare.
sunt unele dureri care nu trec, si probabil ca celelalte mi-ar trece intr-o ora or so si daca n-as lua pastile.
uneori, dupa ce am luat prea multe pastile, ma misc haotic si rad mult. uneori vreau sa stau neaparat cu cineva, alteori doar sa ma inchid in casa si sa ma intind in intuneric pe patul de la mine din camera. numai ca sa-mi dau seama ca, atunci cand stau intins, durerea se intensifica si tb sa gasesc alta pozitie.
nu stiu cand a inceput totul. o vreme scriam jurnal, l-am recitit acum vreo luna, si singurul lucru pe care il recunosteam de acolo era durerea de cap.
cand eram in anul III de facultate, durerile au inceput sa fie zilnice. si sa dureze multmult. tot ce puteam face atunci era sa ma duc pe pervazul de langa wc-uri. wc-urile baietilor erau la etaj, si in facultatea de litere nu erau m mult de 10 baieti, asa ca nu trecea aproape nimeni. tot ce puteam face era sa stau nemiscat acolo. durerea nu ma lasa sa ma gandesc la nimic altceva. nici macar sa-mi spun ca mi-e rau. uneori imi curgeau lacrimi pe obraz. de la sine. asta m ales cand ma durea in regiunea ochiului stang.
odata, pe cand lucram in nocturna la radio, am dat de un text care zicea ca, atunci cand incepe migrena, nu tb sa vb cu durerea, dar cu corpul tau - si sa-l convingi sa-i dea drumul durerii asteia, s-o lase sa plece, pt ca ea e ceva strain de tine. pe vremea aia scriam poeme despre ce face corpul meu - cum sta el pe pervaz si-si impleteste barba si se gandeste la toti oamenii pe care ii iubeste. asta atunci cand durerea nu e prea mare si se m poate gandi. uneori m vreau sa scriu despre ce face corpul meu in anumite momente. dar vreau sa scriu si despre corpurile altora.
cand prietenii mei care scriu ma intrebau de ce bag corpul in toate textele, le spuneam ca toti avem un corp. si ca sunt unele lucruri pe care le simtim la fel. modul in care haina ne atinge umerii. textura blugilor cand ne punem mainile pe genunchi. felul in care vantul atinge pielea capului dupa ce ti-ai ras parul, m ales daca il purtai lung inainte. fularul de lana care iti irita gatul dar iti place prea tare ca sa nu-l m porti. si ca, daca scriu despre lucrurile astea, o sa pot stabili m usor contactul cu ei.
acum scriu despre lucrurile pe care le aud si cele pe care le ascult. dar deja stiu ca nu toti auzim si ascultam la fel. si ca asta e strict despre mine. desi as vrea sa fie despre altcineva, e strict despre mine. ca si cum as fi blocat intre timpan si creier, in regiunea in care sunetele se amplifica. si nu intre timpanul si creierul altcuiva, dar al meu, numai al meu.
asta poate fi ceea ce unii numesc disperare.
ei spun ca disperarea e atunci cand nu m vrei sa fii tu, cand vrei doar sa fii altcineva, dar nu poti fi, nu poti scapa de tine. ca tb sa te suporti pana la capat. si ca nici moartea nu te poate scapa de asta. daca m poti muri.
si ca atunci cand vrei prea tare sa fii tu insuti, tot disperare e.
eu unul stiu ca vreau, totusi, sa fiu altcineva.
uneori, cand vad o fata frumoasa si trista care sta in fatza mea si fumeaza, imi zic ca vreau sa fiu ea. nu ca ea, nu cu gesturile ei line si armonioase, nu cu privirea lasata in jos, nici ca vreau s-o imbratisez si sa tac alaturi de ea si, dupa cateva ore, s-o intreb 'e totul in regula?' - dar sa fiu ea.
asta e una din fantasmele mele. ma uit la ea si zambesc. si nu ma apropii niciodata.
de fapt, o singura data, cand aveam vreo 15 ani si am vazut o fata cu un piercing in spranceana care plangea in spatele bibliotecii nationale. tin minte ca m-am apropiat de ea, am intrebat-o ceva, dar era vorbitoare de rusa, si pe atunci nu stiam rusa atat de bine incat sa pot vorbi cu ea. si i-am spus asta.
poate e aceeasi frica de atunci.
poate e alta frica.
poate ma tem ca as reusi, atunci, sa ma pierd, sa scap definitiv de mine, deci sa fac exact ceea ce-mi visez.
e straniu cu dorinta asta de a te pierde. kierkegaard spunea ca, atunci cand vrei sa fii intr-un mod anume, ca vrei sa-ti traiesti viata asa cum ti-o concepi, ca vrei sa fii asa cum iti imaginezi ca ar fi bine sa fii, tot ce vrei, de fapt, e sa scapi de tine, cel care esti acum. si cred ca asa e si cu mine.
le iau de fiecare data cand simt ca incepe sa ma doara, cate doua, apoi inca doua daca ma doare in continuare.
sunt unele dureri care nu trec, si probabil ca celelalte mi-ar trece intr-o ora or so si daca n-as lua pastile.
uneori, dupa ce am luat prea multe pastile, ma misc haotic si rad mult. uneori vreau sa stau neaparat cu cineva, alteori doar sa ma inchid in casa si sa ma intind in intuneric pe patul de la mine din camera. numai ca sa-mi dau seama ca, atunci cand stau intins, durerea se intensifica si tb sa gasesc alta pozitie.
nu stiu cand a inceput totul. o vreme scriam jurnal, l-am recitit acum vreo luna, si singurul lucru pe care il recunosteam de acolo era durerea de cap.
cand eram in anul III de facultate, durerile au inceput sa fie zilnice. si sa dureze multmult. tot ce puteam face atunci era sa ma duc pe pervazul de langa wc-uri. wc-urile baietilor erau la etaj, si in facultatea de litere nu erau m mult de 10 baieti, asa ca nu trecea aproape nimeni. tot ce puteam face era sa stau nemiscat acolo. durerea nu ma lasa sa ma gandesc la nimic altceva. nici macar sa-mi spun ca mi-e rau. uneori imi curgeau lacrimi pe obraz. de la sine. asta m ales cand ma durea in regiunea ochiului stang.
odata, pe cand lucram in nocturna la radio, am dat de un text care zicea ca, atunci cand incepe migrena, nu tb sa vb cu durerea, dar cu corpul tau - si sa-l convingi sa-i dea drumul durerii asteia, s-o lase sa plece, pt ca ea e ceva strain de tine. pe vremea aia scriam poeme despre ce face corpul meu - cum sta el pe pervaz si-si impleteste barba si se gandeste la toti oamenii pe care ii iubeste. asta atunci cand durerea nu e prea mare si se m poate gandi. uneori m vreau sa scriu despre ce face corpul meu in anumite momente. dar vreau sa scriu si despre corpurile altora.
cand prietenii mei care scriu ma intrebau de ce bag corpul in toate textele, le spuneam ca toti avem un corp. si ca sunt unele lucruri pe care le simtim la fel. modul in care haina ne atinge umerii. textura blugilor cand ne punem mainile pe genunchi. felul in care vantul atinge pielea capului dupa ce ti-ai ras parul, m ales daca il purtai lung inainte. fularul de lana care iti irita gatul dar iti place prea tare ca sa nu-l m porti. si ca, daca scriu despre lucrurile astea, o sa pot stabili m usor contactul cu ei.
acum scriu despre lucrurile pe care le aud si cele pe care le ascult. dar deja stiu ca nu toti auzim si ascultam la fel. si ca asta e strict despre mine. desi as vrea sa fie despre altcineva, e strict despre mine. ca si cum as fi blocat intre timpan si creier, in regiunea in care sunetele se amplifica. si nu intre timpanul si creierul altcuiva, dar al meu, numai al meu.
asta poate fi ceea ce unii numesc disperare.
ei spun ca disperarea e atunci cand nu m vrei sa fii tu, cand vrei doar sa fii altcineva, dar nu poti fi, nu poti scapa de tine. ca tb sa te suporti pana la capat. si ca nici moartea nu te poate scapa de asta. daca m poti muri.
si ca atunci cand vrei prea tare sa fii tu insuti, tot disperare e.
eu unul stiu ca vreau, totusi, sa fiu altcineva.
uneori, cand vad o fata frumoasa si trista care sta in fatza mea si fumeaza, imi zic ca vreau sa fiu ea. nu ca ea, nu cu gesturile ei line si armonioase, nu cu privirea lasata in jos, nici ca vreau s-o imbratisez si sa tac alaturi de ea si, dupa cateva ore, s-o intreb 'e totul in regula?' - dar sa fiu ea.
asta e una din fantasmele mele. ma uit la ea si zambesc. si nu ma apropii niciodata.
de fapt, o singura data, cand aveam vreo 15 ani si am vazut o fata cu un piercing in spranceana care plangea in spatele bibliotecii nationale. tin minte ca m-am apropiat de ea, am intrebat-o ceva, dar era vorbitoare de rusa, si pe atunci nu stiam rusa atat de bine incat sa pot vorbi cu ea. si i-am spus asta.
poate e aceeasi frica de atunci.
poate e alta frica.
poate ma tem ca as reusi, atunci, sa ma pierd, sa scap definitiv de mine, deci sa fac exact ceea ce-mi visez.
e straniu cu dorinta asta de a te pierde. kierkegaard spunea ca, atunci cand vrei sa fii intr-un mod anume, ca vrei sa-ti traiesti viata asa cum ti-o concepi, ca vrei sa fii asa cum iti imaginezi ca ar fi bine sa fii, tot ce vrei, de fapt, e sa scapi de tine, cel care esti acum. si cred ca asa e si cu mine.
Thursday, October 2, 2008
(un fel de a asculta / un fel de a vorbi : 3)
acum si niste exercitii. sunt m mult pe partea cu ascultarea, dar unii oameni care imi plac spun ca nu e prea mare diferenta intre ascultare si vorbire, si ca ambele se conditioneaza reciproc.
daca o sa experimentati cu chestiile astea, mi-ar placea sa stiu si cum vi s-a parut.
pt toate exercitiile astea, e nevoie numai de 2 oameni si de un loc calm:)
rolurile de 'vorbitor' si 'ascultator' sunt repartizate de la bun inceput, dupa aia se pot schimba. daca faceti exercitiile astea intr-un grup m mare si ramane o persoana in plus, ea poate sta alaturi de o 'pereche' ca observator / 'ascultator' suplimentar. durata fiecarui exercitiu este de 5 minute.
1. rugati 'vorbitorul' sa povesteasca o experienta semnificativa pt el, care ii trezeste anumite emotii. ascultati si, la un moment dat, cand simtiti ca e in regula, incercati sa-l consolati, daca e ceva care vi se pare negativ - sa-i spuneti ca o sa treaca sau ca ati avut si voi experiente similare.
2. rugati 'vorbitorul' sa povesteasca o experienta semnificativa pt el. la un moment dat, cand simtiti ca e in regula, dati-i un sfat - cum ar fi trebuit sa procedeze, sau cum ati fi procedat voi in locul lui.
3. rugati 'vorbitorul' sa povesteasca o experienta semnificativa pt el. ascultati-l f atent si incercati sa nu va ganditi la ce credeti voi despre experienta lui, sa nu-l 'diagnosticati', dar sa va dati seama care erau sentimentele si necesitatile lui in raport cu ceea ce povesteste. atunci cand nu sunteti siguri daca ati intuit corect, intrebati-l ceva de genul 'te simti / simteai.... pt ca aveai nevoie de?'.
4. rugati 'vorbitorul' sa povesteasca o experienta semnificativa pt el. incercati sa interpretati la nivel intelectual ceea ce spune si, atunci cand ceva va pare confuz, sa puneti intrebari de clarificare, ceva de genul: 'ce e pt tine prietenia? dar cum ar vedea lucrurile persoana despre care vorbesti? ce vrei sa spui prin 'prietenul meu?'.
5. rugati 'vorbitorul' sa povesteasca o experienta semnificativa pt el. ascultati-l f atent si pastrati tacerea pana 'vorbitorul' termina de povestit. lucrurile la care va ganditi nu sunt nici exprimate, nici reprimate, pur si simplu atentia voastra nu se focalizeaza pe ele, dar pe ceea ce spune el. daca sunt pauze lungi de tacere, nu incercati sa le umpleti cu nimic - pur si simplu fiti atent la el. asta nu inseamna neaparat a-l privi direct in ochi:)
cam astea ar fi niste exercitii de baza pe ascultare. dupa ce, pastrand rolurile stabilite initial, le-ati facut pe toate 5, schimbati-va rolurile - 'vorbitorul' devine 'ascultator' si invers. dupa ce ati trecut din nou prin toate 5, vorbiti despre cum vi s-a parut sa le faceti, cum s-a simtit 'vorbitorul' in timpul acestor moduri diferite de ascultare, despre cat de greu (sau usor) vi s-a parut sa le faceti ca 'ascultatori', despre care sunt modurile pe care ati vrea sa le aplicati in viata cotidiana.
daca o sa experimentati cu chestiile astea, mi-ar placea sa stiu si cum vi s-a parut.
pt toate exercitiile astea, e nevoie numai de 2 oameni si de un loc calm:)
rolurile de 'vorbitor' si 'ascultator' sunt repartizate de la bun inceput, dupa aia se pot schimba. daca faceti exercitiile astea intr-un grup m mare si ramane o persoana in plus, ea poate sta alaturi de o 'pereche' ca observator / 'ascultator' suplimentar. durata fiecarui exercitiu este de 5 minute.
1. rugati 'vorbitorul' sa povesteasca o experienta semnificativa pt el, care ii trezeste anumite emotii. ascultati si, la un moment dat, cand simtiti ca e in regula, incercati sa-l consolati, daca e ceva care vi se pare negativ - sa-i spuneti ca o sa treaca sau ca ati avut si voi experiente similare.
2. rugati 'vorbitorul' sa povesteasca o experienta semnificativa pt el. la un moment dat, cand simtiti ca e in regula, dati-i un sfat - cum ar fi trebuit sa procedeze, sau cum ati fi procedat voi in locul lui.
3. rugati 'vorbitorul' sa povesteasca o experienta semnificativa pt el. ascultati-l f atent si incercati sa nu va ganditi la ce credeti voi despre experienta lui, sa nu-l 'diagnosticati', dar sa va dati seama care erau sentimentele si necesitatile lui in raport cu ceea ce povesteste. atunci cand nu sunteti siguri daca ati intuit corect, intrebati-l ceva de genul 'te simti / simteai.... pt ca aveai nevoie de?'.
4. rugati 'vorbitorul' sa povesteasca o experienta semnificativa pt el. incercati sa interpretati la nivel intelectual ceea ce spune si, atunci cand ceva va pare confuz, sa puneti intrebari de clarificare, ceva de genul: 'ce e pt tine prietenia? dar cum ar vedea lucrurile persoana despre care vorbesti? ce vrei sa spui prin 'prietenul meu?'.
5. rugati 'vorbitorul' sa povesteasca o experienta semnificativa pt el. ascultati-l f atent si pastrati tacerea pana 'vorbitorul' termina de povestit. lucrurile la care va ganditi nu sunt nici exprimate, nici reprimate, pur si simplu atentia voastra nu se focalizeaza pe ele, dar pe ceea ce spune el. daca sunt pauze lungi de tacere, nu incercati sa le umpleti cu nimic - pur si simplu fiti atent la el. asta nu inseamna neaparat a-l privi direct in ochi:)
cam astea ar fi niste exercitii de baza pe ascultare. dupa ce, pastrand rolurile stabilite initial, le-ati facut pe toate 5, schimbati-va rolurile - 'vorbitorul' devine 'ascultator' si invers. dupa ce ati trecut din nou prin toate 5, vorbiti despre cum vi s-a parut sa le faceti, cum s-a simtit 'vorbitorul' in timpul acestor moduri diferite de ascultare, despre cat de greu (sau usor) vi s-a parut sa le faceti ca 'ascultatori', despre care sunt modurile pe care ati vrea sa le aplicati in viata cotidiana.
Subscribe to:
Posts (Atom)
