(zoe skoulding)

o poeta misto din uk, zoe skoulding. asta e un fragment din 'astrolaire'

a rose does not know
it is a rose

the city does not know
it is a rose

e pe faza din gertrude stein, cu 'a rose is a rose is a rose' - dar structura asta a metaforei imi aminteste de ianush, cu 'cei care se masturbeaza / sunt niste flori' - si-mi place.

voiam sa scriu ceva despre obiectele care nu-si au in posesie numele. dar asta o stim cu totii. si m-am blocat. faza e ca, de f multe ori, e penibil sa vb despre tine - desi, in acelasi timp, doar despre tine poti vbi si sa fii cat de cat sigur de ceea ce spui. de la un timp, cand vb cu celalalt, incerc sa fiu prezent suta la suta alaturi de el, sa ma apropii, sa ne conectam - dar fara sa ma implic pe mine in asta, sa fac toate la modul descentrat cumva, sa ies din mine si sa stau la marginea spatiului lui si sa ma uit la el si sa uit cu totul de mine. sa n-am nicio treaba cu ceea ce se intampla inauntrul meu, pt ca ma plictiseste ceea ce-i acolo. si, cand vb cu altii, se intampla aproape intotdeauna lucruri interesante, pt ca si ei sunt f interesanti si stranii si diferiti de mine si asemanatori, in acelasi timp, si asta ma atrage la ei. incerc sa-i ascult multmult si atent, sa empatizez la greu cu ei. vb despre mine doar atunci cand celalalt se streseaza ca vbm prea mult despre el si despre problemele lui. si cand ma apuc sa povestesc despre mine, ma simt penibil cumva, o fac fara sa particip - intotdeauna prefer sa vb despre altceva sau scot din geanta adi urmanov sau ruxandra novac sau gabi eftimie si-i citesc si-i vb despre cat de misto sunt ei.

adica, atunci cand sunt cu cineva, prefer sa-i dau spatiul necesar ca sa se uite in el / ea si sa-mi povesteasca despre ce se intampla acolo si sa sper ca nu e la fel de plictisit de sine cum sunt eu.

(marcia arietta)

un txt din alta poeta din usa:) marcia arietta

[repetition against self]

[repetition against self] in a sleeve of air where the shore does not resist the sea. halcyon days. sense no sense. aimless wanderings direct intellect. the red fan has caught an old trout. i no longer measure the oatmeal the water. every day we pack. tomorrow we will spell adequate. the potting shed harbors an orange tree. [self against repetition]


iarasi genul asta de fracturi care imi place. ca atunci cand te duci singur undeva si asculti ceea ce se intampla in jur. nu e nevoie de niciun efort sa asculti - ca sa privesti, tb sa-ti deschizi ochii, cel putin, dar urechile sunt oricum deschise si prind automat sunetele. si stai asa si asculti tot ceea ce se intampla, fara sa interpretezi, fara sa legi sunetele intre ele, fara ca ele sa insemne ceva pt tine. doar te prinzi cumva de ele. sa ai ceva care sa te tina. si stai pur si simplu si asculti.

in genul asta de txt, mi se pare ca se intampla acelasi lucru. numai ca auzul asta e orientat cumva spre interior, sa prinda ceea ce se intampla acolo. dar niciodata nu poti gasi o limita fixa intre interior si exterior, orice situatie prin care treci are o reflectie inauntru, si e misto sa reconstitui dintr-un txt din asta cadrul in care ar fi putut fi conceput. si m e o sintagma care imi place : 'aimless wanderings direct intellect'. 'aimless wandering' e un lucru despre care chuang tzu vb f mult si-mi place tare ce spune el. intr-un sens, hoinareala asta lipsita de scop e singurul moment in care poti fi liber, in care nu te simti legat de nimic si curgi si e perfect in regula asa, nu te deranjeaza nimic. si daca intelectul tau e dirijat de aceasta 'aimless wandering' iese un fel de gandire nomada, un fel de gandire care nu are repere fixe si se muleaza pe orice. o gandire care n-are nicio treaba cu nimic si nu afirma nimic si poate trece de la orice subiect la altul. asa cum sari din link in link, cand hoinaresti pe net, dar preconditia pt navigarea pe net, cum zice hakim bey, e 'sa-ti lasi corpul afara', cum iti lasi papucii la usa cand intri intr-o casa. si tu ti l-ai lasat si hoinaresti aiurea pe aici, impreuna cu mine.

(chris mccreary)

am dat intamplator pe net de cartea tipului astuia, chris mccreary. un poem din primul ciclu, false correspondence:


Cleavings, convergences, letters half-pressed into paper by the cleanest of lines.

You meet your awkward doppelganger, invite him for a cup of coffee, end up groping one another in the walk-in closet.

It’s a fact: any offer of sexual gratification is probably a trap.


ceea ce mi se pare misto aici e stranietatea. nu una cautata, dar un element straniu bagat intr-un context perfect firesc, natural. un element care insoliteaza totul si-l face sa para ca de pe alta lume. desi se bazeaza anume pe transcrierea a ceea ce experimentam cu totii in realitatea imediata. un exemplu de stranietate de genul asta, care m-ar face sa tremur si sa nu-mi dau seama ce se intampla cu mine, ar fi ca, in timp ce vorbesc, cuvintele pe care le spun sa se materializeze brusc in obiectele la care se refera. sau pur si simplu sa fie vizualizate de celalalt, ca o fasie scrisa dintr-o banda desenata. si sunt si multe alte chestii stranii care se pot intampla. sa stai cu cineva intr-un bar si sa simti un sarut pe ceafa. nu stiu cum sa ma simt in raport cu lucrurile astea. cred ca m-as speria daca s-ar intampla pe bune, dar imi place sa ma gandesc la ele. si uneori sa scriu despre ele ca si cum s-ar fi intamplat. si cred ca e ok asa, poate mult m ok decat daca s-ar intampla. sa ramana doar la nivel de imaginatie si sa stai undeva, pe o banca in parc sau intr-o cafenea si sa te gandesti la ele.

dar imaginea asta, sa te pipai cu un doppelganger de-al tau intr-un wc sau intr-un gang intunecat dupa ce ati iesit la o cafea, e chiar uncanny. si-mi aminteste de ceea ce citeam despre clone pe blogul lui exit. nu stiu, cred ca as vrea sa visez la noapte asta si sa-mi dau seama cum s-ar putea intampla asa ceva in mintea mea. si cum m-as simti daca as face un film din asta in minte mea, pt ca, pe bune, nici nu pot sa-l concep acum.