(mackenzie carignan)

mackenzie carignan e inca o poeta din usa care imi place. poemul asta se cheama 'tattoo':


taking from picture. specks of windows. how it does benefit the traffic. gravitational desire, always for you. cast in shadow, his fingers do spears. monsters taken aback. he doesn’t even know about architecture. puncture. so many of you. but he’ll go. there. without fading, without punctum. think of galaxies. broken subway beams. you are married to a faraway multitude. becoming of motion, the lightest. always waiting for the red clock, blinking and spotting and emptying next.


aici imi plac fracturile, care dau cumva impresia de autenticitate a fluxului astuia al gandirii. nu stiu daca sa-i spun 'monolog interior' sau whatever. pur si simplu, de f multe ori, eu si prietenii mei ne apucam sa povestim in txt despre tot felul de chestii care ni se intampla. care se intampla fie in interior, fie in exterior. si povestim cum i-am povesti cuiva care este alaturi, cum am dialoga cu cineva la care tinem. si riscul care apare cand facem toata povestea asta e discursivitatea. txt pare regizat, pare o compunere de clasele primare sau o poveste pe care am gandit-o inainte si abia dupa aceea am pus-o pe foaie sau in calc sau wtv. txtl bune pe care le citesc imi dau impresia ca sunt scrise chiar acum, in timp ce le citesc, ca autorul le face acum si special pt mine, nu ca le-a scris / elaborat inainte. txtl bune, pt mine, functioneaza ca un fel de mica deschidere in mintea si in inima cuiva. sigur, asta se poate intampla si in format de dialog 'legat', dar fracturile astea, micile flashuri, ma lasa pe mine, ca receptor, sa restabilesc legaturile dintre fragmentele de fraza pe care le-a conceput celalalt. si ma face sa-l simt o fiinta vie, care se gandeste chiar acum la toate chestiile astea, nu ca pe o constiinta care se afla in spatele unui txt pe care il citesc pe foaie sau in calc sau wtv si-mi zic, dupa ce-l citesc, ca e ok sau nu.