(consiliere filosofica)

"o terapie pur individuală, non-morală, non-ştiinţifică, non-intelectuală, care poate avea loc doar atunci când nu există nici cea mai mică aluzie la control, cu excepţia controlului de sine al terapeutului în situaţia terapeutică" – jessie taft

j. taft scria asta prin anii '30 despre terapia ei, pe care o numea 'relationship therapy'.

unul dintre scopurile acestei 'relationship therapy' e de a-l face pe consiliat sa isi imbunatateasca relatiile cu ceilalti - faptul de a avea relatii bune e un fel de masura a sanatatii, dupa taft. taft a avut o influenta decisiva asupra lui rogers - creatorul terapiei centrate pe client - care incerca sa mearga si el in directia asta.

cred ca si consilierea filosofica e o asemenea 'relationship therapy', care isi propune sa instaureze un alt gen de relatii atat in interiorul 'situatiei terapeutice' - cat si intre consiliat si alte persoane din viata lui.

absenta controlului, caracterul pur individual, non-stiintific, non-moral (interpretez asta in sensul de 'nemoralist' - o relatie in care celalalt nu este judecat) ma fac sa cred ca o asemenea relatie nu e neaparat sa se produca intr-un mediu clinic - sau reglementat cumva din exterior. la fel de bine se poate produce si intre doi prieteni care stau de povesti intr-o curte interioara in care au intrat sa fumeze in timp ce se plimbau pe strada - si asta nu schimba nimic din caracterul terapeutic al relatiei.

relatia din consilierea filosofica e terapeutica in masura in care poate fi o relatie - in termenii lui buber - 'eu-tu', o relatie in care celalalt este acceptat, nu experiat, in care se produce dialog, nu interpretarea celuilalt in termenii care iti sunt proprii tie - si care pot sa-l reduca, facandu-va astfel sa va ratati intalnirea.

in practica mea de consiliere filosofica pornesc de la cateva asumptii de baza - unele preluate de la cei care m-au influentat in domeniul asta al consilierii, altele elaborate pe cont propriu.

1. omul e o fiinta care interpreteaza - se interpreteaza pe sine, ii interpreteaza pe ceilalti, interpreteaza situatiile prin care trece. acest proces de interpretare este unul continuu.

2. interpretarea se afla intr-o anumita relatie cu o 'teorie', o 'viziune asupra lumii' intretinuta de persoana care interpreteaza. interpretarea si viziunea asupra lumii se influenteaza reciproc.

3. prin interpretare si formularea de teorii, individul confera sens propriei experiente.

4. exista momente in care teoria si experienta se contrazic (in termenii lui rogers, 'experienta organismica' contrazice 'conceptia de sine'). aceasta contradictie afecteaza negativ diferite dimensiuni ale vietii individului - relatia cu ceilalti, atitudinea fata de sine etc.

5. in dialog, in cadrul oferit de consilierea filosofica, se poate crea o apropiere tot mai mare intre experienta si teoria personala a individului - in acest sens, consilierea este un proces de interpretare continua a experientei traite.

6. aceasta apropiere intre experienta si teorie are efecte terapeutice asupra consiliatului - la nivelul conceptiei de sine, al relatiei cu ceilalti, actiunilor realizate, sigurantei in luarea deciziei etc.

in acest sens, de la consilier se cer cateva atitudini si abilitati, pe care le-as grupa in doua categorii:

a) abilitati de ascultare

de la consilier se cere, in formularea barbarei norman, unul dintre consilierii a caror abordare m-a influentat cel mai tare - 'o disponibilitate de a asculta, mai curand decat a impune' - aceasta 'disponibilitate pentru celalalt' e cea care permite instaurarea unor relatii 'eu-tu' si, in acelasi timp, si 'asimetria' relatiei etice despre care scria em. levinas. aceasta disponibilitate e cea care il face pe consiliat sa vorbeasca despre experientele personale, si apoi, aceasta disponibilitate il ajuta in 'calatoria' pe care o faceti impreuna, 'calatorie' spre elaborarea unei conceptii personale, care sa-l ajute pe consiliat sa-si integreze experientele si sa construiasca un sens in baza lor.

b) abilitati de conceptualizare

aici primul pas e dialogul socratic - o examinare atenta a asumptiilor celuilalt, pentru a formula impreuna o serie de concepte, un 'cadru conceptual', un 'pattern' al experientei consiliatului - utilizat, apoi, ca 'nou vocabular' pentru exprimarea de sine - si pentru intelegerea de sine. si, eventual, si pentru transcenderea vechii conceptii, cea care se suprapunea mai putin peste experienta. si ca 'baza teoretica' pentru realizarea unor noi actiuni.

in toate astea, e vorba de un gen de disponibilitate reciproca, deschidere reciproca - si mediul in care vad ca s-ar putea intampla cel mai bine nu este cel clinic, nu este cel in care consiliatul este 'judecat' / diagnosticat si se incearca sa fie adus la 'normal'. e vulnerabilitate reciproca, nu control. vad asa ceva intamplandu-se mai curand la o masa intr-o cafenea decat intr-un cabinet dintr-o clinica, desi e posibil si acolo - ceea ce e important e aceasta dimensiune interpersonala, aceasta 'lasare deoparte' a controlului extern.

si asta e consiliere filosofica pentru ca de asta s-a ocupat intotdeauna filosofia - de formularea de concepte care sa ne ajute sa ne intelegem experienta concreta. si e terapeutica in masura in care e terapeutic sa construiesti un sens in baza unor lucruri care nu se legau, inainte, pentru tine - si in masura in care iti construiesti noi mecanisme de auto-interpretare.