am avut o migrena f violenta ieri, si abia acum mi-am revenit
am stat toata ziua la pat (cum nu am facut demult), nu am fumat nici macar o tigara, am gemut, m-am zvarcolit, uneori am stat o vreme nemiscat. dar cel m important lucru pe care l-am facut a fost sa urmaresc cum functioneaza mintea mea in timpul durerilor astora mari. care e diferenta dintre felul meu de a gandi cand ma simt relativ ok si cel din timpul durerilor.
acum e 6 dimineata, nici nu m tin minte cand m-am trezit ultima oara la ora asta, dar mi-a trecut durerea si nu cred ca as m rezista sa stau in pat. ma apasa psihic deja :P
na, nu cred ca o sa pot formula acum ceva cat de cat clar si coerent despre felul in care functioneaza mintea mea in timpul migrenelor - o sa zic doar care a fost primul gand cand am simtit ca-mi trece. si nu cred ca m-as fi gandit vreodata asa in timpul migrenei (cand imi vin in cap m mult chestii preluate sau amintiri). era ceva de genul 'ale cui sunt orele astea. cine lucreaza in ele. ce as putea sa fac in orele astea ca sa nu pierd timpul. ce face lumea in orele astea. oare astea sunt orele la care se intampla cele m multe crime? cum as putea folosi orele astea. cui apartin ele si ce gen de activitate e cel m bun pt ele'. na, era o serie de intrebari de genul asta, si cand mi-am dat seama de ele, mi-am dat seama ca a incetat si migrena.
poti sa-mi spui si tu despre durerile tale? despre cum functioneaza ele, despre cum reusesti sa iesi din ele, despre diferenta dintre tipurile de dureri (daca ai dureri de m multe tipuri - ceea ce stiu ca e f greu - si esti dispus sa vb despre asta), daca reusesti sa te detasezi de durere si sa faci alte lucruri sau nu.
Thursday, September 18, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
am citit cu foarte mult timp in urma ce ai scris. nu eram pregatita sa raspund la provocarea ta. pentru ca in intrebarea (!!!) cum este durerea, care este dimensiunea ei ontologica nu prea stiam pe ce trebuie sa pun accent. apoi, ma gandeam la durere ca la un constituient al umanizarii.
de multe ori ma intrebam de ce oare se intampla ca nu am avut boli extrem de serioase. dintre bolile de plamani o pacatoasa de pneumonie revenind in iernile copilariei mele in permanenta, ca dupa un orar bine fixat dintre bolile de inima nici un infarct dus pana la capat, dintre bolile psihice nimic decat o bucata de paranoia tarata de coada prin creierul meu.
oare ce ne face sa fim mai lucizi? durerea sau permanenţa?
as
nu stiu:)
in tot cazul, cred ca durerea da luciditate nu efectiv in timp ce te doare (atunci poate fi atentie fata de durere, sau constientizare a ei) dar atunci cand revii la starea obisnuita, dupa ce durerea se termina. faza e ca atunci nu m iei for granted starea aia in care nu te doare / in care te simti ca de obicei. cel putin pe mine asta ma face sa fiu m atent fata de felul in care ma simt in fiecare moment - sa-mi dau seama daca nu va incepe sa ma doara in clipa urmatoare.
Post a Comment