(un fel de a asculta / un fel de a vorbi : 2)

asa. am inceput aici un fel de serie despre felul de a vbi si cel de a asculta care imi plac mie. ziceam de 'limbaj exact'. acum as vrea sa nuantez putin, si pt asta o sa am nevoie de o notiune f faina - 'act ilocutionar'.


e o notiune despre care au scris tare mult austin si searle, 2 filosofi ai limbajului. basically, ei afirma ca in vorbire se intampla mult m mult decat producerea de sunete, articulate in cuvinte. atunci cand vbm, vrem sa facem ceva cu ceea ce spunem - sa convingem pe cineva de ceva, sa ne cerem scuze sau sa multumim. 'a convinge', 'a-si cere scuze' sau 'a multumi' sunt ceea ce numesc ei acte ilocutionare - si ele functioneaza dupa niste reguli si au o structura determinata. austin spunea ca exista minimum 1000 asemenea acte posibile de vorbire.


de f multe ori, atunci cand vorbim, credem ca rugam pe cineva ceva ('a ruga' ca act ilocutionar), dar ceea ce facem efectiv e sa dam un ordin (si actul nostru ilocutionar e 'a ordona' si e perceput ca atare). sau credem ca ne manifestam empatia, dar, de fapt, dam sfaturi. adica intentia noastra si realizarea efectiva a actului ilocutionar / actului de vorbire difera. si asa ne miram ca ordinele noastre (despre care credem ca sunt rugaminti) sau sfaturile (despre care credem ca sunt reactii empatice) nu fac altceva decat sa enerveze persoana cu care vorbim - pentru ca nu sunt adecvate situatiei concrete.


un alt aspect important in felul asta de a vbi si de a asculta este ceea ce am putea numi 'situare afectiva' in raport cu celalalt, dar m mult despre asta in postul urmator.