(blog nou)

la invitatia angelei brasoveanu, mi-am deschis un blog nou:

aici

va astept :)

nu stiu cand mai revin pe behindtext - deocamdata prioritatea mea in blogging :) e blogul de pe punkt.

sper sa va placa.

(wittgenstein)

244. If someone says "I have a body", he can be asked "Who is speaking here with this mouth?"

(Ludwig Wittgenstein)

cand am citit remarca asta, mi-am amintit de unul dintre pasajele mele favorite din jean-luc nancy. nancy vorbeste la un moment dat de 'ontologia corpurilor' - spune ca noi suntem, in primul rand, corpuri - corpurilor le e specific sa ocupe o anumita pozitie, sa se atinga unul de celalalt, sa se atinga pe sine etc. - si ca singurul lucru incorporal de pe lumea asta e limbajul. functia de baza a limbajului, dupa nancy, e cea de a expune lumea corpurilor asa cum e. daca inteleg eu bine, de a construi un sens - iar sensul e construit atunci cand impartasesti aceasta 'lume a corpurilor' cu un alt corp, dotat si el cu posibilitatea limbajului. sensul e construit atunci cand i te adresezi cuiva.

(bahtin / dialog)

atunci cand scrie despre dialog, bahtin gandeste in triade:

1. referindu-se la participantii la dialog, el identifica trei: vorbitorul, destinatarul si 'supra-destinatarul'. destinatarul poate fi concret / cunoscut sau poate fi imaginat (asa cum ne imaginam un auditoriu pt ceea ce scriem) si abstract - 'ce tip de oameni ar fi atrasi de ceea ce spun acum'. si, in principiu, de la destinatar se asteapta un fel de reactie de raspuns - fie acceptare, fie contradictie, fie comentariu etc. in schimb, atunci cand e vorba de supra-destinatar, nu e neaparat sa fii constient de el - bahtin vorbeste aici despre 'posteritate' careia i se adreseaza unii autori sau despre 'judecata corecta' la care spera ei. supra-destinatarul e cineva sau ceva de la care se asteapta intelegere si evaluare corecta a ceea ce spui - alte exemple de 'supra-destinatar' pe care le ofera bahtin sunt 'Dumnezeu' si 'ratiunea'. si, daca interpretez corect, bahtin pare sa afirme ca faptul de a te adresa unui destinatar este posibil doar daca presupui un supra-destinatar, doar pe fundalul acestei 'intelegeri' proiectate in viitor. 'supra-destinatarul' e al treilea intr-o conversatie privata. prezent la un nivel nu neaparat constient.

2. atunci cand vorbeste despre lucrurile la care se poate raporta un enunt, bahtin identifica iarasi trei aspecte:

a) obiectul acelui enunt / referinta lui - cred ca ceea ce spune el poate fi interpretat ca un fel de semantica, si o analiza de genul asta ar implica si o 'verificare' a corespondentei dintre enunt si segmentul de realitate la care acesta se refera (in cazul unui text in care predomina functia referentiala) dar si o interpretare a modului in care e 'construita' realitatea - ce aspecte din ea sunt selectate, cum sunt ele prezentate, cu alte teme se face legatura etc.

b) autorul enuntului - aici ar merge teoria actelor de vorbire / analiza intentiei comunicative - ce incerci sa faci in si prin enuntul tau - cum te raportezi tu la el, in ce mod te exprima, in ce masura intentia pe care ti-ai propus-o coincide cu realizarea ei in discurs etc.

c) sistemul de enunturi apartinand altora si care se refera la aceeasi tema. aici e vorba de 'metalingvistica' sau 'translingvistica' pe care o proiecta bahtin - o stiinta care sa se ocupe de relatiile dialogice stabilite intre enunturi. de modul in care enunturile isi raspund unul altuia. de modul in care anumite elemente despre care vorbeste cineva in textul lui sunt preluate de la altii. de modul in care te raportezi la o anumita disciplina / traditie careia ii apartii sau de care te delimitezi. de temele comune mai multor texte. de genurile discursive. samd.

(you've been flirting again)

comentariul anonim :) de la postarea anterioara mi-a adus aminte de bjork - si de textul meu favorit de la ea - you've been flirting again:

all that she said was true
all that she said was true
give her some time
give her some space
all that she said was true

all that she meant was good
all that she meant was good
give her some time
give her some space
all that she meant was good

how you reacted was right
how you reacted was right
give her some time
give her some space
how you reacted was right

asta e atitudinea de la care pornesc eu de obicei cand ascult pe cineva :) - iau de bune lucrurile care mi se spun, incerc sa le accept si sa le inteleg - si sa le ofer oamenilor cu care comunic 'some time and some space' sa se uite inauntru si sa-si asimileze experientele despre care imi povestesc. ideea e ca atunci cand te gandesti de unul singur la o experienta de-a ta exista f multe sanse s-o lasi balta dupa 30 de secunde - sa te apuci de altceva, sa vrei sa iesi sau sa faci ceva - sau, daca experienta e una trista, sa te scufunzi in ea si sa iesi dupa aia foarte greu.

de asta avem nevoie de oameni carora sa le povestim - ca sa ne putem depana experientele fara a fi deranjati, sa reusim sa le interpretam - sustinuti de prezenta celuilalt. care incearca si el, la fel ca si noi, sa construiasca un sens din ceea ce se intampla. si atunci cand sensul e construit in comun e cumva mai bogat, mai plin, exista mai multe dimensiuni - si integreaza nu doar o singura experienta.

si felul in care vorbeste bjork despre asta - cadrul pe care il construiesc ca sa inteleg textul asta presupune doua persoane, A si B; A tocmai i-a povestit lui B despre 'she', despre o tipa care i-a spus unele lucruri - si probabil lucrurile pe care le-a spus 'she', care e absenta, l-au facut pe A sa sufere sau sa se intristeze - si B incearca sa-l sustina pe A - si sa-i spuna ca 'she' are nevoie sa fie ascultata si acceptata - asa cum l-a acceptat B pe A atunci cand i-a povestit :) - cu aceeasi atitudine de incredere si grija.

dar care dintre cele trei personaje de aici flirteaza? ;;) si in ce a constat flirtul lor? ;;) oare B flirteaza cu A pt ca il asculta? oare tristetea lui A este un mod de a-si construi o imagine de victima - ca sa-l / s-o atraga pe B? oare 'she' a fost cea care a flirtat cu A?

voi cum credeti? si ce parere aveti despre atitudinea asta despre care vorbeste bjork?

(reguli)

in colectia de curiozitati de la tlon society am dat de bucata asta din nietzsche dupa care ma topesc :)

felul in care o interpretez eu e ca oamenii de care imi place sunt f atenti la felul in care se poarta cu altii / la lucrurile pe care le fac. isi construiesc un pattern pe care, dupa aia, il aplica - si patternul asta e ca un fel de semnatura personala pe actiunile lor.

ascultarea mea e un pattern de genul asta, de exemplu - 'when in doubt, listen' :)

n-o sa ma apuc acum sa interpretez patternurile lui n. :) desi mi-ar placea asaaaa de tare s-o fac :) dar mi-ar placea si m tare sa citesc 'regulile' de genul asta pe care si le asuma cei care m trec pe blogul meu :)

(si o sa ma gandesc si la patternurile mele :)

(textuletz pt punkt)

il postez aici :) intr-un fel de avanpremiera :P sper sa va placa

În liceu, îmi asumasem rolul de guru pentru copii şi copile cu un an-doi mai mici decât mine – eram un fel de hippie atunci, cu păr lung (singurul tip cu păr lung din liceu) şi blugi evazaţi. Şi aveam o retorică gen 'uitaţi-vă cât de frumos e momentul ăsta', 'toate problemele pe care ni le facem sunt minore, inesenţiale, important e doar să respirăm încet şi să fim atenţi la frumuseţea din jur'. Unde mai pui că învăţasem şi să ghicesc în tarot, şi le ghiceam în parcuri necunoscuţilor – şi ne înţelegeam să ne vedem şi a doua zi, şi ne împrieteneam.

Acum n-aş mai vorbi aşa ca atunci – am învăţat să respect problemele şi grijile oamenilor cu care intru în contact, şi nu le mai minimalizez – şi mă zburlesc ca o pisică enervată atunci când altcineva spune chestii gen 'ceea ce ţi se întâmplă nu e important, hai să-ţi spun mai bine ce mi s-a întâmplat mie' sau 'uite cum aş proceda eu în locul tău'. Şi asta numai pentru că am învăţat să ascult.

Tot pe când eram în liceu, am cumpărat o cărticică – Eu şi tu de Martin Buber. Nu ştiam pe atunci că a avut un impact atât de mare asupra filosofiei contemporane – şi nici că avea să-mi influenţeze atât de tare interesele de acum – că datorită cărţuliei pe care tocmai o cumpărasem mă voi apuca de consiliere, că datorită ei o să ajung lector la catedra de filosofie a USM (unde sunt angajat acum) şi că o să-mi modifice într-atât felul de a privi la relaţii.

În tot cazul, datorită cărţuliei asteia a lui Buber, începând de prin anul II de facultate, aproape tot ce fac a început să se învârtă în jurul conceptului de dialog. Aşa am abandonat modul meu de a relaţiona din liceu – când le spuneam oamenilor că problemele lor nu sunt reale (nu înţeleg nici acum de ce le plăcea aşa de tare de mine) – şi am început efectiv să-i ascult.

M-am antrenat pentru asta aşa cum alţii se antrenează ca să obţină centura neagră în vreo artă marţială – am fost la seminarii de ceea ce se cheamă comunicare nonviolentă – unde ne învăţau să descoperim emoţiile şi necesităţile din spatele cuvintelor oamenilor cu care vorbim, să-i ascultăm până la capăt, fără să încercăm să-i schimbăm sau să le dăm sfaturi sau să le povestim întâmplările noastre – şi după aia să le oferim o baie de empatie şi căldură şi acceptare.

Şi, tot aşa cum înainte le ghiceam în tarot tuturor, am început, după workshopul de comunicare noviolentă, să caut oameni pe care să-i ascult, până când modul ăsta de a asculta – un mod de a privi în ochi, un mod de a privi într-o parte, un mod de a da din cap, o disciplină a abţinerii de la a-i judeca pe alţii şi o disciplină a abţinerii de la a vorbi în locul lor, de a-ţi alege cât mai exact cuvintele care le demonstrează că îi înţelegi – mi-a devenit un fel de a doua natură. Până am învăţat să fac asta, prietenii mei râdeau de mine – dar am tot insistat până au început să se mire de ce îi sună anume lui Alex şi nu vreunui iubit / iubită ca să-i povestească ce-i doare sau bucură.

Între timp, m-am împrietenit cu o profă de la USM, care practică ceea ce se cheamă consiliere filosofică şi dialog socratic – un mod de a aduce filosofia mai aproape de viaţa cotidiană (ceea ce-mi visam întotdeauna) – şi am adăugat la baza pe care o reprezentau abilităţile mele de ascultare şi un stil aparte de a întreba şi a interpreta evenimentele şi trăirile.

Făceam asta cu toţi. Pe băncile din faţa universităţii. În timpul cenaclului pe care-l moderam. Când ieşeam la ceai sau cafea cu prietenii şi stăteam ore întregi încercând să descifrăm sensurile experienţelor despre care îmi vorbeau.

Prietenii ăştia ai mei erau, în marea lor majoritate, prietene – întotdeauna m-am înţeles mai bine cu fetele decât cu băieţii, şi o persoană dragă îmi spunea că asta se întâmplă pentru că am o sensibilitate mai mult feminină – că mă interesează cum se simte omul, nu care sunt soluţiile pentru problemele lui. Ei, şi prietenele astea ale mele au început să-mi spună, pe rând: 'ştii, Alex, atunci când am început să ieşim împreună, eram îndrăgostită de tine – şi, treptat, mi-am dat seama că e mai bine să fim doar prieteni decât orice altceva. Şi mă bucur că avem o relaţie de încredere şi că pot să-ţi spun asta, pentru că ştiu că nu o să se schimbe nimic dacă o să ştii'.

Mă mira asta la început – până mi-am dat seama că şi eu am extrem de multe experienţe similare (da, durează mai mult să-mi înţeleg experienţele proprii – mă conectez mai greu la mine decât la oricine altcineva) – şi că le spuneam, deseori, aceleaşi lucruri fetelor de care mă îndrăgosteam eu – şi nu voiam ca relaţia noastră să se transforme în una erotică.

Mi-am dat seama că ele făceau pentru mine exact ceea ce făceam eu pentru prietenele cu care eram 'just friends' – şi o făceau, probabil, natural, fără să se fi antrenat pentru asta (da, femeile se pricep să asculte şi să înţeleagă şi să empatizeze mai bine decât bărbaţii – o probează toate sesiunile de 'bârfă şi susţinere' la care am participat) – şi mă îndrăgosteam de ele din acelaşi motive din care se îndrăgosteau de mine cele pe care – doar – le ascultam. Mi-am mai dat seama, după dinamica relaţiilor noastre, că ascultarea construieşte ataşament, şi că întrebările de tip socratic sunt o formă uşoarăuşoară şi frumoasăfrumoasă de flirt – iar flirtul construieşte atracţie – numai că asta e o poveste pentru un alt textuleţ.

În tot cazul, din momentul acela, un mix aparte de ascultare, întrebări, ironie caldă şi flirt au devenit – nici eu nu le ştiu proporţiile, doar le intuiesc, uneori mai exact, alteori mai puţin – un fel de semnătură pe care o pun pe toate relaţiile mele. Un brand.

(analiza discursului. analiza tematica)

am cu anul ii filosofie un curs care se cheama strategii ale discursului filosofic. am avut azi cu ei primul seminar.

am lucrat pe analiza tematica a unei bucati din nietzsche.

ok, felul in care vad eu analiza tematica:

1. se ia un text.

2. se identifica: sintagmele si cuvintele care se repeta; au un sens asemanator; un sens opus; apartin aceluiasi domeniu.

3. se observa daca exista conexiuni intre termenii identificati. se identifica temele – temele sunt acel ceva 'despre care' e textul sau secventa. pot exista 'supra-teme' generale, sub-teme, elemente tematice ireductibile la altceva. tema, dupa tomasevski, "rezuma si unifica materialul lexical prezent in text".

4. se stabilesc conexiunile / suprapunerile temelor.

5. in cadrul analizei ulterioare – orale sau scrise – se iau, pe rand, temele identificate, se descriu sintagmele si cuvintele prin care sunt ele actualizate, se descrie legatura dintre teme, consecintele abordarii temei in termenii utilizati in text, relevanta cuvintelor si sintagmelor, se formuleaza ipoteze de lucru privind motivele din care au fost utilizate anume aceste sintagme. in procesul analizei, se mentine in mod continuu legatura intre 2 nivele – cel 'general' al temelor si cel 'concret' al materialului lexical utilizat.

in grupa cu care am lucrat i-am lasat intai sa identifice temele pe cont propriu, apoi sa confrunte in perechi listele obtinute, apoi in grupuri mai mari, apoi am fixat la tabla temele identificate si am vorbit despre relatia dintre ele si elementele textuale – si am mai discutat si despre procesul insusi al analizei.

procedura asta pare f intuitiva – atunci cand citim un text, incercam sa intelegem 'despre ce' e textul ala si 'ce se spune despre' acel ceva – adica analiza tematica pare un fel de upgradare a lecturii 'obisnuite' – un nivel basic de analiza, care se poate, dupa aia, transforma in altceva – intr-o analiza de discurs ceva mai elaborata (eventual din perspectiva critica), intr-o carte :) sau se poate extrage dupa aia doar o singura tema, ulterior aprofundata, sau se poate compara modul in care isi trateaza temele diferiti autori.

o asemenea abordare tematica e diferita de reconstructia si evaluarea argumentelor, asa cum e ea practicata in traditia filosofiei analitice anglo-saxone. imi imaginez perfectt texte fff riguroase dpdv filosofic, care sa reprezinte o analiza a 'datului textual' la nivelul temelor, nu al argumentelor – sau nu doar al argumentelor (partial, asa procedeaza istoricii filosofiei). dar nu cred ca abordarile astea 2 s-ar exclude reciproc – desi inca ma gandesc cum ar putea fi ele combinate.